Nu este prima perindare prin țară, însă acest mod de a pune în valoare o
mică pasiune pentru scris, reprezentată acest blog, va începe pe meleaguri moldave,
meleaguri de care mă apropie multe lucruri, în special legate de nordul acestei
provincii istorice a României.
Totul a început într-o zi de vară a lunii iunie 2017 în care soarele
dogorea amenințător însă prognoza anunța ceva schimbări spre finalul zilei.
Drumul care leagă Transilvania de Moldova, pe alocuri prost întreținut, cu un
pas al Oituzului plin de verdeață și de aroma de flori de soc, dar care în
delăsarea cu care se tratează anumite probleme de infrastructură va ajunge să
poată fi circulat doar pe câte o bandă pe sens, te imbia parcă să pleci cât mai
departe de tumultul orașelor. Și totuși spre un oraș ne îndreptam și noi, în
căutarea unui loc nou de vizitat, de descoperit și cu gândul de a reveni și cu
alte ocazii.
După mai bine de două ore de condus, iată-ne ajunși în orășelul de pe
malurile Trotușului, având denumirea de Târgu Ocna, denumirea de târg fiind
oferită undeva prin secolul al XVIII-lea cu titlu de rang al așezării și
totodată ținându-se cont și de ocupația locuitorilor. Locația actuală datează
de prin Evul Mediu, însă așezări în zonă au fost descoperite încă din neolitic,
dar abia după 1714-1720 localitatea a devenit cea mai însemnată de pe Valea
Trotușului, dezvoltându-se puternic cultural și economic.
De pe dealul Coșna (aproape de 700 de metri înălțime), mai exact din turnul
Monumentul Eroilor, se poate observa o mică parte din orașul de azi și din cursul
de apă al Trotușului.
Zona se leagă în principal de exploatarea sării, exploatare presupusă a fi
demarată încă de prin anii 1380, deși nu sunt documente care să ateste oficial
acest lucru. Acest aspect pur economic al exploatării ”aurului alb” este însă
eclipsat de încărcătura istorică și patriotică a locurilor din jurul
orășelului. Pe aici s-au petrecut evenimente în cadrul mișcării revoluționare
din 1821, a celei din 1848, dar a și locuit scriitorul, omul politic și patriotul român
Costache Negri în perioada Principatelor Unite ale Moldovei și Țării Românești,
purtând corespondență cu domnitorul de atunci Alexandru Cuza.
Perioada Primului
Război Mondial este foarte bine reprezentată, deși se observă o delăsare a
autorităților și o lipsă de grijă pentru monumente și locuri de cinste pentru
viitoarea națiune română, care urma să ia naștere după acest Prim Război
Mondial. Din dovezile istorice existente în zonă, pe dealurile din jurul
orașului, dintre care Coșna iese în evidență, s-au dus o bună parte din luptele
sângeroase care au încercat să păstreze neocupat teritoriul rămas din România
anului 1917. Așa cum precizează datele istorice, pe fronturile de la Oituz,
Coșna și Cireșoaia au căzut peste 14.000 de ostași.
Din păcate multe din
monumentele care aduc un omagiu acelor vremuri sunt destul de prost întreținute
și se pare că doar la câte un eveniment mai deosebit apar coroane de flori sau
își mai aduce aminte cineva de ele.
Trecând peste scurta
incursiune în istorie, voi reveni la prezentul care ne-a întâmpinat cu un debut
de ploaie de vară, care ne-a oferit doar răgazul retragerii în camera apartamentului
unde am obținut cazarea și ulterior s-a dezlănțuit cu tunete și fulgere preț de
câteva ore. Era interesant și plăcut să admiri micul parcul de peste drum de
apartament udat de stropii mari, să simți aerul împrospătat de ploaie și să
arunci câte o privire din micul balcon către zona centrală a orașului. Pe
după-amiază aerul devenise ușor răcoros și stropi răzleți încercau încă să ne
facă să renunțăm la plimbare. Înarmați cu un rucsac, umbrele și ceva haine mai călduroase
am pornit pe bulevardul Republicii, una din arterele principale ale orașului. A
fost una din puținele plimbări în care nu am avut o țintă anume, o listă cu
locuri de văzut, pur și simplu am pornit de-a lungul bulevardului privind și
inspirând aerul proaspăt răcorit de ploaie.
Prima oprire a avut
loc pe pietonalul Victoriei de lângă parcul denumit La Castroane, la una din
căsuțele cu suveniruri de vânzare. Deși ploaia alungase eventualii curioși sau
turiști căsuța era deschisă și faptul că pe lângă suvenirurile ”made in China”
existau și costume populare, ii, cămăși, rochii și alte elemente autohtone ne-a
făcut să ne pierdem ceva timp admirând, probând și într-un final stabilind că
poate vom și cumpăra ceva în zilele care vor veni.
După această mică
incursiune în etnosul românesc am revenit la realitatea curentă cu clădiri
învechite, bănci, farmacii și case de pariuri care dominau peisajul stradal și
magazine care și-au păstrat neschimbat aspectul de acum 20-25 de ani. Un aspect interesant a păstrat vechea gară a Salinei.
Intratul
în câteva magazine și supermarket-uri pentru împrospătat provizii pentru cină,
impresia lăsată de mulții câini maidanezi de prin oraș, răcoarea de după ploaie
și piciul de 3 ani care ne însoțea nu ne-a încurajat să umblăm prea mult pe jos
așa că după vreo două intersecții și ronțăit câteva fructe dintr-un vișin am
schimbat sensul de mers și trotuarul și am repornit spre apartament cu gândul
de a testa și un restaurant din oraș.
Deși norii de ploaie continuau să picure la intervale regulate, nu au reușit
să ne strice plimbarea și între închis și deschis de umbrele am hotărât să ne
oprim la unul din restaurantele din zona Hotelului Măgura, Restaurant Flamingo.
Locul nu arăta rău însă în interior se simțea aroma de tutun impregnată în
mobilier, tapițerii, probabil că ultima curățare a avut loc pe când legea
permitea încă fumatul în spații publice închise. În rest, aspect îngrijit,
servire promptă, datorată și faptului că eram cred singurii clienți din
interior. Tarifele au fost aproape decente pentru un restaurant amplasat
central: pentru două persoane, trei feluri de mâncare de post și două salate comandate
am achitat cam 50 de lei. Cu un pic de răbdare și timp, cred că reușeam să
gătim la apartament ceva mult mai ieftin și mai gustos, însă eram în concediu
și am preferat această variantă mai ușoară.
După încă o rundă de joacă cu cel mic și plimbat prin parcul din apropierea
Muzeului de Istorie, am hotărât că este timpul să ne retragem spre odihnă,
urmând ca în următoarea zi să ne dedicăm unei cure de aer de salină și poate
alte plimbări pe după-amiază.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu